SHARE daca iti place!
Azi a avut loc o noua intalnire a proprietarilor din zona Cartierului Padurea Baneasa cu reprezentantii PS1. Desi dl Roman solicitase de saptamana trecuta si de marti ni se confirmase intalnirea cu dl Tudorache, totusi azi joi, dansul nu a mai putut participa. Au participat in schimb dna director cadastru din primarie, un inspector cadastru, o dna de la utilitati, dl Motoc ( fost viceprimar al sectorului 1, actual consilier al primarului), seful politiei locale si seful serviciului ADP.
Din zona noastra au participat aproximativ 20 persoane.
Discutiile s-au focusat pe urmatoarele teme:
- continuarea pichetarii Drumului Stegarului in vederea cadastrarii, iar dupa intabulare segmentul care leaga Drumul Muntele Gaina cu DN1 pe langa liziera padurii, (segmentul acesta de drum in prezent are statut de drum forestier pe langa padure, si momentan este inchis circulatiei publice), va fi declarat de interes local si va putea fi redeschis. Practic prin redeschiderea pana la DN1 vom avea asigurat atat accesul pentru intrare si iesire din cartier intre DN1 si Jandarmeriei prin Drumul Regimentului cat si accesul la viitoarea statie de metrou Paris.
- am fost informati ca pe 3 strazi Piscul Pietrei, Piscul Mosului si inca una ( nu am retinut), datorita cadastrarii incorecte a proprietatilor, s-a dat incheiere de respingere de catre OCPI.
- s-a pus in discutie situatia ca ar putea fi o falsa problema a acestor suprapuneri si rototranslatii ale parcelelor, datorita procesului de conversie de la sistemul local Bucuresti in stereo 70. Ca exemplu proprietarul terenului de la Piscul Nou cu Agatului a mentionat ca acest teren apare pe planurile cadastrale ca fiind suprapus pe drumul de exploatare, in realitate din masuratori neexistand aceste suprapuneri. Pentru ca dna director a zis ca asa a primit datele de la OCPI , am propus constituirea unei comisii mixte care sa se deplaseze in teren pentru constatare: reprezentant cadastru ocpi, reprezentant cadastru PS1 si proprietar ca sa se lamureasca misterul. Noi presupunem ca exista multe zone in camp unde daca s-ar face masuratorile pe teren s-ar vedea ca drumurile de exploatare exista si nu se suprapun cu proprietatile si probabil nu s-ar mai da incheiere de respingere la intabularea strazilor. Va vom tine la curent, si daca aceasta situatie se confirma, atunci va trebui ca fiecare sa isi masoare terenul si sa il picheteze si astfel se va vedea unde a gresit ocpi. In acest caz si efortul bugetar de expropriere al primariei ar fi mai mic! De altfel, a mai fost prezentat un caz al unei dne care s-a judecat cu ocpi 9 luni de zile pentru o pozitionare gresita si in final ocpi a recunoscut ca a gresit si a refacut gratuit documentatia dnei… In acest fel s-ar putea sa se micsoreze suprafetele de expropriere pentru constituirea tramei stradale :).
- despre subiectele poligon, puz 1997, puz 2004, autorizatii de construire, utilitati, un plan concret , buget si orizontul de timp, dna director cadastru a zis ca nu are competenta sa raspunda si atunci s-a solicitat ca la intalnirea viitoare din martie ( va vom anunta din timp) sa participe si arhitectul sef si directorul de investitii si bineinteles dl primar Tudorache.
Concluzii
Cu cat vom fi mai multi participanti la aceste intalniri cu atat nu vor mai putea sa ne duca cu vorba, sa ne mute dintr-o parte in alta ca pe un cartof fierbinte, asa cum au facut atatia ani, vor trebui sa faca ceva pentru zona noastra si asta cat mai rapid. Cu cat ne vom diviza cu atat probabilitatea de a ne bloca va fi mai mare. Am fost blocati 20 ani pentru ca nu eram uniti, nu ne cunosteam , nu ne implicam in grup, ci doar individual incerca fiecare sa gaseasca o solutie, iar unii chiar au reusit sa isi rezolve punctual situatia . Totusi, o dezvoltare urbanistica coerenta nu se face prin interventii punctuale, ci zonale, la nivelul intregului cartier , in ceea ce priveste drumurile, utiliatile si dotarea cu servicii publice: 2-3 gradinite ( am inteles ca va construi primaria o gradinita printr-un parteneriat public privat in viitorul cartier IKEA- e o informatie doar pe surse), scoala generala, piata agro-alimentara, sectie de politie ( cu centrul medical e rezolvata problema ca va face dl Tudorache Spitalul pe soseaua Odai ) .
Nu uitati de formularele 2% pentru redirectionarea impozitului catre asociatie, avem nevoie de bani pentru procese impotriva primariei, pentru ca deocamdata avem doar promisiuni. Insa noi nu doar promitem ca dam taxele si impozitele, ci chiar le platim, iar pentru noi timpl trece, IMBATRANIM. Ne spune un functionar din primarie ca munceste mult pentru zona noastra, desi noi nu vedem nimic concret si cu efect imediat. Dupa 20 de ani de asteptare ce ii poate raspunde dl Tdorache unui cetatean afectat de deciziile gresite luate de serviciul de urbanism si de primarie atata amar de ani? Da , nu e vina directa a dlui Tudorache, dar de ce tergiverseaza si nu ia o masura radicala si urgenta, sa vedem si noi un semn de deblocare?? Dna arhitect sef nu cauta solutii cum sa deblocheze constructiile in zona, ci cauta solutii cum sa impiedice dezvoltarea zonei, prin solicitare abuziva de puzuri pe 500mp, prin confuzia intre zona constituita si construita, prin confuzia privind echiparea cu retele edilitare, prin confuzia enclava veche cu encava noua conform reglament PUG. Avem situatia unui proprietar care si-a vandut casa in 2010 dupa ce a cumparat crezand ca o sa poata construi. De 8 ani plateste chirie , cum poti sa ii spui: domnule stai linistit ca noi lucram? Cine il despagubeste pentru ca nu si-a putut construi casa pe terenul lui atatia ani si isi cheltuie banii pe chirie? Si mai sunt si altii care si-au vandut casele crezand ca vor putea construi si nu s-a putut pentru ca primaria a acceptat introducerea liniilor de siguranta in puz si implicit recunoasterea dreptului MAI-IGJR de a bloca zona si de a ne afecta dreptul de folosinta a proprietatilor la valoarea economica . Multi alti proprietari si-au luat case in Otopeni, Pipera. Azi, un investitor mi-a spus ca a renuntat sa mai spere ca va construi in Zona Agatului Muntele Gaina, si va incepe sa dezvolte un cartier rezidential in Otopeni -Odai.
Cand se anunta asa puhoi de investitii in perioada imediat urmatoare, in mari complexe rezidentiale si centre de afaceri pe raza sectorului 1, cum sa ii mai pese dnei arhitect sef de noi care vrem cate o casuta? Prin aceste refuzuri cu abuz de interpretare a legii, scapa de noi sa nu le mai ocupam timpul cu nimicuri!
ATENTIE!, DACA NU VOM DA IN JUDECATA PRIMARIA SECTOR 1 PIERDEM TIMP PRETIOS! AM PIERDUT 20 DE ANI DEJA DATORITA NEPASARII, NEGLJENTEI SI ABUZURILOR DE INTERPRETARE A LEGII IMPOTRIVA NOASTRA.